|
Nu o califica performantele, ci estetica: este un getaway bike extraordinar. Daca tot ai ocazia sa intri in istorie, macar s-o faci intr-un chip elegant.

La inceput, motocicletele Buell au surprins prin solutiile tehnice inedite si mai putin prin rezultate. Intre timp, lucrurile au evoluat serios - si asta pentru ca a existat timp suficient pentru rafinarea partii tehnice. Propulsorul V-twin la 45 de grade cu distributie OHC (doua supape pe cilindru) furnizeaza 100 CP la 6.600 rpm si 110 Nm la 6.000 rpm. Valori decente pentru un streetfighter, obtinute la regimuri de functionare a motorului obisnuite.

Cadrul este din aluminiu si a fost prevazut cu un sistem numit Uniplanar, care are misiunea de a izola motocicleta de vibratiile transmise de catre trenul de rulare. Suspensia fata este prevazuta cu o furca upside-down Showa complet ajustabila, avand o cursa de 120 mm. Pe spate a fost montat un amortizor Showa, cursa suspensiei fiind de 126 mm. Sistemul de franare respecta spiritul Buell, avand pe fata disc tip rotor de 375 mm, iar pe spate disc clasic de 240 mm.

Calitatile de combatant intr-o eventuala gherila urbana sunt accentuate de greutatea redusa (doar 181 kg) si de ampatament (1.360 mm). Rezervorul de 16,7 litri te va indemna la o analiza prealabila a traseelor de evadare, pentru a nu rataci pe strazi si a risca o capturare rusinoasa. Nu promovez atitudini antisociale, este doar ceea ce imi sugereaza Buell XB12Ss.

Motor: 1.203 cmc V-Twin Transmisie: finala curea, man. 5 trepte Dimensiuni: 2.070/753/1.070, Greutate: 181 kg, Rezervor: 16,7 litri Putere Maxima: 100CP @ 6.600 RPM Cuplu Maxim: 110Nm @6.000 RPM Mentiuni: Pentru imagine as alege Buell, pentru performante un Ducati Monster. Sursa: ProMotor.ro (Text: Constantin Ciobanu / Foto: Buell)

|